Istoric

Scurt istoric

       Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti se intinde pe 10 ha.
     Aici au fost aduse din locurile de origine, gospodarii taranesti, constructii cu caracter comunitar si instalatii tehnice, pentru a reflecta cultura si civilizatia sateasca din Romania, modul de viata traditional din sec- al-XVIII-lea XX-lea. Interioarele constructiilor au fost reconstituite si dotate cu obiecte autentice specifice fiecarei zone etnografice si epocii de provenienta a monumentelor.

     Istoria Muzeului National al Satului este o istorie a miilor de sate raspandite pe teritoriul Romaniei care s-au format si s-au dezvoltat continuu pana in zilele noastre. Acest lucru nu poate fi inteles, fara sa-ti imaginezi cum se traia, cum se muncea, cum se bucurau oamenii si cum isi petreceau timpul liber cu trei secole in urma.

     In Evul Mediu locuitorii satelor, mestesugarii, alaturi de celelalte paturi sociale, au avut un rol important in evolutia societatii. 
     Acesti oameni simpli, stiau sa construiasca case, sa cultive pamantul si sa produca cereale, sa creasca animale, sa mearga la pescuit, sa teasa, sa modeleze lutul si sa decoreze casele, sa prepare alimentele, in forme care le confera o identitate inconfundabila. 
     Ei au dovedit o mare sensibilitate in combinarea culorilor, si-au cantat bucuriile in versuri si muzica.
     De aceea o vizita la Muzeul National al Satului poate fi comparata cu calatorie in timp, care ofera posibilitatea de a descoperi la fiecare pas ceva nou si interesant, neasteptat.

    Ideea organizarii unui muzeu in aer liber in Romania dateaza din sec. al XIX-lea, odata cu aparitia primelor semne de ingrijorare cu privire la soarta artei populare si a mestesugurilor artistice. 
     Apreciind valoarea creatiei populare, Al. Odobescu a participat la Expozitia Internationala din 1867 de la Paris cu o gospodarie taraneasca, pentru a ilustra ingeniozitatea cu care taranul a stiut sa se adapteze conditiilor de mediu si visicitudinilor istoriei, creand in acelasi timp un ambient confortabil si placut.
    In anul 1906, prof. Al. Tzigara Samurcas a transferat pentru prima data o casa dintr-un sat in expozitia Muzeului National de la Bucuresti.
    Ulterior, a fost adusa si o biserica dar, evenimentele din anii 1636-1940, nu i-au permis sa duca la bun sfarsit proiectul.
    In anul 1918, Asociatia pentru Studiu si Reforma Sociala isi propunea:
*Studierea problemelor impuse de necesitatea refacerii intregii vieti sociale a Romaniei;
*Gasirea unor solutii practice, necesare infaptuirii operei de reforma sociala;
*Educatia sociala a maselor. 

   Ducand mai departe aceasta idee, intre anii 1925-1935, Universitatea din Bucuresti, Catedra de sociologie, a organizat o serie de cercetari monografice interdisciplinare in sate din diferite regiuni ale tarii, incheiate de fiecare data cu o expozitie temporara: 1925 Goicea-Dolj, 1926 Rusetu-Braila, 1927 Nereju-Vrancea, 1928 Fundu Moldovei, 1929, 1932 Dragus-Fagaras, 1930 Runcu-Gorj, 1931 Cornova-Basarabia.
    Campaniile monografice din satele respective au demonstrat importanta culturii si civilizatiei populare pentru istoria poporului roman.
    Pe masura obtinerii de noi rezultate in cercetare, prof. Dimitrie Gusti si-a dat seama ca expozitiile temporare organizate la seminarul de sociologie aveau un caracter de improvizatie care nu serveau la demonstrarea ideilor sale, si a propus organizarea Muzeului Satului Romanesc din Bucuresti.
    Profesorul Dimitrie Gusti a ajuns la concluzia ca, pentru a fi intelese, obiectele trebuie sa fie asezate astfel ca sa alcatuiasca un sat adevarat, nu in standuri, ci in batatura omului.
    La infaptuirea si concretizarea acestei idei si-a adus contributia un grup de mari specialisti care au coordonat cercetarile monografice: H.H. Stahl, V.I. Popa, M. Pop, Mac Constantinescu, T. Herseni s.a.
    Lucrarile pentru amenajarea terenului in suprafata de 4.500 m. au inceput in luna martie 1936. Fundatia Culturala Regala Principele Carol a sustinut moral si material proiectul. 

    Constructiile selectate in timpul cercetarilor dupa criteriul reprezentativitatii, au fost demontate si aduse la Bucuresti in 56 de vagoane de tren. Odata cu materialele de constructie, au sosit si 130 de mesteri, cunoscatori ai tehnicilor traditionale de lucru, care urmau sa refaca monumentele intr-un timp record.
    Au fost aduse 29 de gospodarii, o biserica de lemn, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana, o carciuma, sase fantani, cateva troite si un scranciob care, impreuna, insumau aproape tot ceea ce cuprinde un sat obisnuit.

     Muzeul Satului Romanesc si-a deschis portile pentru public la 9 mai 1936, datorita unui efort deosebit al echipelor de mesteri veniti din sate, coordonati de Victor Ion Popa, Henri H. Stahl, Mihai Pop, Gheorghe Focsa, Traian Herseni, Mircea Vulcanescu, Alexandru Golopentia, Mac Constantinescu. 
    La deschidere, care a avut loc cu ocazia Lunii Bucurestiului, au participat regele Carol al II-lea, membri ai guvernului, mari personalitati politice si din domeniul culturii, primarul Capitalei etc. De la inceput, muzeul s-a bucurat de un mare succes fiind vizitat de un public numeros.
    In conceptia profesorului Dimitrie Gusti, Muzeul Satului Romanesc trebuia sa se deosebeasca de muzeele in aer liber din tarile nordice pe care la considera prea romantice. 

    Muzeul a fost gandit ca parte componenta a unui Centru de Cercetari Sociale in care accentul urma sa fie pus pe om si pe modul de viata traditional.
    Intr-o etapa viitoare, muzeul trebuia sa prezinte nu numai trecutul si prezentul ci si viitorul social al tarii. Aceasta idee nu s-a infaptuit datorita evenimentelor ce au avut loc in preajma razboiului. Fidel conceptiei sociologice, D. Gusti a adus tarani din satele de origine ale gospodariilor care sa locuiasca si sa traiasca in muzeu, pentru a demonstra pe viu modul de viata traditional.
    Aceasta idee generoasa, s-a dovedit dezastroasa pentru patrimoniul muzeal, care s-a degradat in mod iremediabil. De altfel, de la inceput, voci din cadrul echipei monografice au considerat ca, in ciuda conceptiei organizatorilor, muzeul nu a avut cu adevarat un caracter sociologic, ci mai degraba accentul s-a pus pe aspectele etnografice.

     Bucuria implinirii unui vis nu a tinut mult deoarece, asupra tarii s-au abatut nori grei care prevesteau inceperea razboiului. Prin incheierea pactului Molotov-Ribentrop in 1940, Romania a pierdut o zona din teritoriul sau, respectiv Basarabia si Tinutul Hertei, ocupate de U.R.S.S.
     Ca urmare, un numar mare de romani au fost nevoiti sa se refugieze din fata trupelor rusesti, lasand acolo aproape toate bunurile lor. Autoritatile romane aveau datoria sa rezolve urgent problema locativa a mii de refugiati.
     In fata acestei situatii dramatice, Fundatia Principele Carol a oferit spatiul Muzeului Satului Romanesc, ca solutie temporara, pentru gazduirea unui numar de refugiati.
     Adapostirea refugiatilor in muzeu a avut un impact negativ asupra patrimoniului si a scopurilor pentru care a fost creat, ceeace a determinat Fundatia sa solicite in anul 1942 eliberarea constructiilor. 
     Intre timp, autoritatile vremii, fara nici un respect fata de Fundatie si fata de generozitatea cu care oferise spatiul muzeului intr-un moment de restriste, preconizau punerea muzeului la dispozitia Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, in vederea infiintarii unei tesatorii. 
     In urma refuzului de a renunta la scopul acestei institutii, Fundatia ramane pana la sfarsitul razboiului fara orice sprijin financiar. 

     Dupa terminarea razboiului, in anul 1948, este numit director Gheorghe Focsa, participant la cercetarile monografice si unul dintre cei care au contribuit la constituirea muzeului prin aducerea gospodariei din satul Moiseni Oas, una din cele mai valoroase.
     Numirea prof. Gh. Focsa marcheaza inceperea unei noi etape in dezvoltarea muzeului si transformarea definitiva a acestuia dintr-un muzeu sociologic intr-unul etnografic. 
    Aceasta schimbare nu s-a petrecut brusc, ci pe masura ce noul director a analizat situatia patrimoniului, conjunctura politica a momentului si posibilitatile de dezvoltare ale Muzeului. 
    Analiza patrimoniului a aratat ca din colectiile stranse in decursul campaniilor monografice s-a distrus in timpul razboiului mai mult de 80% ceea ce a insemnat o mare pierdere.
    Cea mai dureroasa dintre aceasta o constituie insa demolarea monumentelor provenite din Basarabia, cu prilejul construirii Palatului Elisabeta pe o parte a terenului de atunci al muzeului.
   Conjunctura politica era nefavorabila: Catedra de Sociologie a Universitatii din Bucuresti se desfintase, patrimoniul Fundatiei Principele Carol trecuse in proprietatea Statului si in administrarea Ministerului Informatiilor.
    Practic, sociologia ca stiinta nu mai era agreata, in ciuda faptului ca Scoala Sociologica de la Bucuresti se bucura de o inalta apreciere internationala. Prof. Dimitrie Gusti era inlaturat de la Universitate si scos din propria casa.
     In aceste conditii, singura posibilitate de redresare a muzeului era reprofilarea, punerea accentului pe aspectele etnografice, pe creatia populara.

     Cu tenacitate si diplomatie, prof. Gh. Focsa a reusit sa indeparteze multe pericole aparute ca urmare a neintelegerii valorii si importantei acestei institutii de catre noul regim politic instaurat in Romania.
     Din anul 1948, au reinceput cercetarile de teren pentru refacerea si realizarea muzeului etnografic in aer liber pe principii stiintifice.
     Au fost organizate campanii de cercetare in cele mai importante zone etnografice ale tarii, in vederea completarii expozitiei cu monumente reprezentative, a recompunerii interioarelor deteriorate si a cresterii patrimoniului.
     Se poate afirma ca dupa ani de activitate, muzeul s-a dezvoltat considerabil, a devenit una din cel mai importante si reprezentative institutii culturale din Bucuresti si din tara.
     Mai mult, Muzeul Satului a fost luat ca model de multe tari care incepeau sa organizeze dupa razboi muzee in aer liber.

     Ideea de baza de la care s-a pornit, a fost aceea ca una din bogatiile cele mai de pret ale Romaniei o formeaza monumentele de arhitectura populara, aglomerarile rurale cu atmosfera lor incomparabila, aflate in pericol din cauza transformarilor rapide de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
     In Romania, datorita vitregiei conditiilor istorice si economice, invaziilor si razboaielor, a cutremurelor sau inundatiilor, acest patrimoniu a avut de suferit.
     Agresiunea directa din anii de dupa razboi, exercitata prin colectivizarea fortata a agriculturii si prin actiunea de asa-zisa sistematizare a satelor, a avut ca rezultat pierderea unui numar insemnat de monumente.
     In lipsa unui program national de conservare in situ a monumentelor de arhitectura vernaculara, specialistii din Muzeul Satului, in ciuda unor mari impedimente de ordin politic si economic, s-au straduit sa salveze cat mai multe constructii, sa reconstituie atmosfera de viata si de munca a satului traditional.

     Daca cele doua mari muzee in aer liber din Romania infiintate inainte de anul 1940, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca si Muzeul Satului Romanesc din Bucuresti, s-au nascut din dorinta de a oferi vizitatorilor posibilitatea descifrarii semnificatiei si valorii culturii populare, dupa anul 1948, cea mai stringenta problema, a fost salvarea numeroaselor monumente de arhitectura vernaculara aflate in mediul rural sau urban.
     In acest scop, au fost organizate ample cercetari pentru a depista monumentele reprezentative aflate in dificultate si a fi transferate in unsprezece muzee regionale. Sute de case, constructii economice, mori de apa si de vant, pive, oloinite, steampuri, hanuri, zeci de mii de obiecte specifice gospodariei taranesti si satului traditional, devenite astazi dovezi peremptorii ale unei civilizatii rurale de exceptie, sunt in prezent ocrotite in cadrul acestor institutii.

     Modul de viata traditional este redat in Muzeul National al Satului prin ansambluri formate din gospodarii complete.
    Provinciile istorice ale Romaniei: Transilvania, Oltenia, Muntenia, Banat, Maramures, Bucovina, Moldova, Dobrogea.
    Initial aceste sectoare au cuprins un numar mai restrans de gospodarii si instalatii tehnice. 
   Dupa obtinerea extinderii terenului, muzeul s-a reorganizat si au fost aduse noi constructii reprezentative din zone nereprezentate in Muzeu.

     Perioada cuprinsa intre anii 1950-1970 a fost benefica: s-a constituit un corp de specialisti, s-au efectuat campanii ample de cercetare pe teren soldate cu identificarea de noi monumente si cresterea patrimoniului, s-a inceput organizarea evidentei stiintifice, au fost publicate ghiduri si lucrari de specialitate etc.
     Dar cum totul este istorie, a urmat o perioada dificila, care a durat pana in anul 1990 cand, Muzeul Satului s-a aflat din nou in dificultate, datorita ideii absurde a conducerii Romaniei, ca satul reprezinta un stadiu de inapoiere si, ca atare, Muzeul trebuie desfiintat.
     Din fericire, un numar insemnat de oameni de cultura, specialisti din diferite domenii si chiar politicieni, precum si personalul muzeului, au facut tot ceea ce le-a stat in putere pentru a tergiversa desfiintarea acestei institutii remarcabile.

     Anul 1990 marcheaza o noua etapa in dezvoltarea Muzeului Satului caracterizata prin extinderea teritoriului, efectuarea de restaurari masive, completarea patrimoniului cu noi monumente valoroase, organizarea de expozitii, publicarea de studii etc.
    Zeii gelosi pentru atatea realizari au trimis asupra Muzeului doua incendii, unul in septembrie 1997, altul in februarie 2002, ceea ce a bulversat intreaga activitate pornita cu atata elan in 1990.
    Dupa acest ultim sinistru, incepe o alta perioada in istoria muzeului.
    Intreaga activitate a echipei - instalata imediat dupa ultimul incendiu care a distrus cinci gospodarii, o cherhana si o moara -, s-a concentrat, din primul moment, asupra refacerii sectoarelor afectate. Din luna martie pana in decembrie, urmele dezastrului au disparut. Paralel a fost reorganizata intreaga activitate manageriala, stiintifica si educativa, intr-o viziune eficienta si dinamica. Prin terminarea unui edificiu modern aflat in centrul muzeului s-au rezolvat probleme care trenau de multi ani.
     Au fost organizate depozitele de patrimoniu, baze de date, atelierele si laboratoarele de restaurare. Toate aceste realizari au cerut un efort material considerabil, asigurat de Ministerul Culturii si Cultelor.
     Prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 742/2003, art. 18 lit. d Muzeul Satului din Bucuresti isi schimba denumirea in Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti.

 Prezentarea patrimoniului si a activitatilor

Sunteti pentru prima oara in Romania? Doriti sa cunoasteti specificul acestei tari?
Fiti bine veniti la Muzeul National al Satului! Inainte de a pasi pe poarta muzeului va puteati imagina o casa din lemn cu acoperisul de trei ori mai inalt decat peretii invelit cu paie, o gospodarie taraneasca fortificata ca o cetate medievala sau o biserica de lemn cu turla inalta de 32 m?

Asemenea constructii, si multe alte lucruri insolite, pot fi descoperite in timpul unei plimbari in muzeu.

Habitatul, leagan de cultura si civilizatie.

Asezarile rurale traditionale poarta amprenta unei nobleti naturale. Ele au fost timp de secole pastratoarele culturii materiale si spirituale autohtone, cele care au preluat si integrat elemente de cultura alogene, au creat, au inventat, s-au adaptat permanent la conditiile istorice si social economice.

In mediul rural s-au cristalizat cele mai diverse evenimente pe care le-a asimilat. In asezarile rurale se regaseste puritatea aerului si claritatea apei izvoarelor care vin din muntii Carpati.

Romania este bogata prin diversitatea peisajului si prin zonele sale de un pitoresc nebanuit: campii intinse, dealuri, plantatii de vii si pomi fructiferi, munti acoperiti cu paduri de foioase si conifere sau piscuri semete.

Cu materialele oferite de natura oamenii au ridicat constructii variate, decorate cu stalpi sculptati in forme elegante, porti inalte, biserici impresionante, de valoare exceptionala. Din piatra si lemn, au construit stane pentru a-si adaposti animalele.

Martori ai stramosilor nostri constructori, se intalnesc peste tot in Romania: vestigii daco-romane, grecesti, medievale sau altele, vechi numai de doua, trei secole, aflate in sate si care demonstreaza continuitatea si amprenta pusa de om asupra naturii.

Deschisa astazi intregii Europe prin comunicatii modernizate, Romania constituie un punct de atractie prin monumentele sale inscrise in Patrimoniul Universal, prin asezarile rurale cu un specific inconfundabil, prin frumusetea Deltei Dunarii, prin bogatia pasarilor si animalelor salbatice.

Patrimoniul arheologic, religios, arhitectural, artistic, tehnic, manifestari folclorice autentice, mediu ambient incantator, mestesuguri traditionale, totul se mai conserva in anumite sate din Romania.

Placerea de a vizita macar o parte din aceste asezari rurale, in cateva ore, este imposibila; ea se poate realiza vizitand Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti. Un circuit de doua pana la sase ore prin muzeu, permite grupurilor sau familiilor sa admire panorama unui sat traditional, cu tot ceea ce avea el caracteristic. Aici se poate calatori de la munte la campie, din sec. al XVIII-lea pana in sec. al XX-lea, se pot percepe diferentele si asemanarile dintre zonele etnografice. La sfarsitul vizitei, poti pleca cu imaginea unui mod de viata disparut si mereu viu.

Preocuparea omului pentru construirea unui adapost, un acoperis, care sa-l ocroteasca de intemperii sau de fiarele salbatice, l-a determinat sa gaseasca cele mai diferite solutii. Depasind faza adaposturilor naturale pesteri, scorburi etc. -, omul a inceput sa construiasca mai intai colibe, apoi case. Conceptele sintactice, programatice si semantice s-au format in cadrul comunitatilor rurale, in functie de conditiile geografico-climatice, istorice si social-economice. Oamenii s-au orientat catre materialele avute la indemana, au inventat si au perfectionat permanent tehnici si tehnologii, au umanizat spatiul.

Prezentarea monumentelor reprezentative in Muzeu, releva faptul ca, arhitectura este unul din cele mai complexe aspecte ale creatiei populare. Ea ilustreaza inventivitatea, preocuparea pentru confort, grija pentru aspect s.a.

Constructiile din mediul rural sunt, prin natura lor, ecologice. Secole de-a randul s-au folosit in exclusivitate materiale oferite de mediul natural: lemn, lut, piatra, stuf, paie etc. Intrebuintarea lor indelungata a condus la cunoasterea proprietatilor materialelor, la perfectionarea tehnicilor, la gasirea celor mai diverse forme de intrebuintare.

Padurile intinse, de nepatruns, descrise de cronicari, care acopereau o mare parte a teritoriului Romaniei, au oferit locuitorilor materiale de constructie din belsug, adapost in perioade de restriste, posibilitatea de a se incalzi si a prepara hrana. Aceasta explica de ce mestesugul prelucrarii lemnului s-a impus ca unul din cele mai importante. Uneltele descoperite in sapaturile arheologice din perioada neolitica, din epoca bronzului sau a fierului, demonstreaza ca mestesugul este foarte vechi.

Tehnica de constructie din barne dispuse orizontal, foarte raspandita pe teritoriul Romaniei, era cunoscuta din perioada preromana. Pe tot parcursul Evului Mediu, pana in sec. al XVII-lea, lemnul a fost utilizat pe scara larga atat la constructii modeste, cat si la cele monumentale. In asezarile de campie alaturi de lemn s-a folosit lutul ca material de constructie sub diferite forme. Calatorul italian Nicolo Brasi, in drumul sau catre Anatolia (1633-1638), mentioneaza in notele de calatorie ca in Moldova, locuintele sunt facute din pamant si barne imbinate unele cu altele. In zonele in care piatra a fost la indemana, a fost folosita in combinatie cu lemnul. In lume, numai 8% din teritoriu si din constructii sunt amenajate de arhitecti; restul este rezultatul unei acumulari spirituale umane, transmisa peste secole, exprimata in forme specifice, constituind ceea ce numim astazi arhitectura traditionala.

Pozitia Romaniei la interferenta a trei mari imperii: roman, bizantin si otoman, la rascruce de drumuri europene si de mari culturi, a favorizat convergenta unor trasaturi culturale specifice. Toate aceste influente preluate pe fondul unei puternice traditii autohtone au dus la cristalizarea unei conceptii unitare si diversa in acelasi timp.

Gospodaria - centrul vietii domestice

Trecand pe aleile Muzeului gospodaria formata din casa si constructii economice, apare ca o unitate perfect integrata sistemului social si spatial, in situl si modul de viata propriu habitatului rural.
Ca rezidenta permanenta a familiei, gospodaria releva dupa modul in care este ordonata, particularitatile si caracterul specific in raport cu mediul socio-natural; prin aspectul exterior, gospodariile din Muzeul National al Satului indica nivelul socio-economic al proprietarului, dat fiind ca sociabilitatea comunitara se desfasoara potrivit caracterului propriu in spatiul construit al habitatului respectiv.

In cea mai mare parte a Romaniei, curtea este un spatiu deschis privirii vecinilor, dar interzis de facto strainilor fara acordul proprietarului. Numai gospodariile din unele sate transilvanene si cele cu ocol intarit, formate din locuinta si constructii economice dispuse unele langa celelalte, inconjurand curtea cu o poarta inalta, compunand o inchidere fortificata, fac exceptie.
Accesul in curte se face prin poarta, care are semnificatia trecerii din spatiul comunitar in spatiul familial. In anumite zone - Maramures, Gorj, Neamt etc. -, poarta are rol de reprezentare, fiind impodobita cu sculpturi de-a lungul stalpilor si grinzii superioare. Din punct de vedere estetic portile reprezinta lucrari majore in arhitectura populara romaneasca. Decoratia acestora are origini arhaice, cu functii apotropaice, al carui sens s-a pierdut cu timpul, cedand locul imaginatiei. Unele porti mai noi, sunt decorate cu o dantelarie de traforuri.

O gospodarie este un organism functional in care, alaturi de casa sunt o serie de constructii economice legate de ocupatiile principale: suri pentru pastrat fanul sau paiele, in care se treerau cerealele si se adaposteau carul si uneltele agricole; crame pentru butoaiele cu vin in zonele pomicole sau viticole; grajduri pentru animale mari; saivane pentru oi; cotete pentru porci; patule sau gabanase pentru cereale.

Dimensiunile, amplasarea acestora in cadrul gospodariei depinde de specificul fiecarei zone, de traditia culturala. In Muzeul National al Satului sunt reprezentate majoritatea tipurilor de constructii economice. Printre cele mai interesante se numara: sura poligonala de la gospodaria Surdesti, colejna de la Berbesti-Maramures, camarile de la Salciua-Alba si Naruja-Vrancea, crama de la Curteni-Vaslui s.a.

In organizarea gospodariei, de o importanta vitala a fost sursa de apa parau, izvor sau fantana. In satele de campie, cu panza de apa freatica la mare adancime, fantana putea sa fie folosita de mai multe familii, in timp ce la munte, aproape fiecare gospodarie avea propria fantana.

Cele douasprezece fantani existente in muzeu reprezinta tipuri diferite: cu ghizduri dintr-un copac scobit sau din scanduri cu colac din piatra. Apa se scotea cu o galeata de lemn fie cu o parghie, cumpana, fie cu o roata care actiona fusul pe care se infasura franghia sau lantul cu galeata. Cea mai ciudata este fantana cu cai, o captare de izvor strajuita de doua grinzi orizontale cioplite la capete in forma de cap de cal.

Apa, ca element purificator, a avut in satul traditional un rol deosebit in desfaturarea unor rituri legate de nastere, de nunta sau de moarte. Fantanile erau considerate adevarate locuri sacre si nu trebuiau spurcate de un animal sau un sinucigas.
Construirea unei fantani care putea fi folosita de oricine, la rascruce de drumuri sau in hotarul satului, in amintirea cuiva disparut sau pentru pomenire vesnica in lumea viitoare era un gest obisnuit in satul traditional.

Casa spatiu familial

Casa nu este doar un adapost. In casa se desfasoara viata familiala. Aici traiesc parintii si se nasc copii, aici se petrec cele mai importante evenimente din viata unui cuplu.

Locul pe care se construieste casa trebuie ales cu grija: sa fie loc curat pe care nu s-au petrecut evenimente violente, sa fie in apropierea unei surse de apa, sa fie adapostit de vanturi.
Inceperea constructiei este precedata de o serie de acte de propitiere. Pentru ca viata sa fie fericita in casa, era important sa faci un sacrificiu la fundatie. In functie de loc si de epoca, se taia un cocos, se varsa sangele unei gaini sau unui miel. Pentru prosperitate, era obiceiul sa se ingroape in fundatie cateva monede de argint.

In cele mai multe cazuri, spiritul de solidaritate al comunitatii se manifesta prin organizarea unei claci de intrajutorare pentru construirea casei. La claca participa vecinii si rudele, coordonati de mester si de proprietar. Participantii primesc mancare si bautura. La terminarea sarpantei, pe coama se aseaza un bradut sau un buchet de flori, un stergar frumos si o sticla cu bautura pentru mesteri.

Cele mai vechi case taranesti, conservate pana astazi, dateaza din sec. al XVII-lea. La Muzeul National al Satului pot fi vazute case din sec. al XVIII-lea pana la mijlocul sec al XX-lea.

In arhitectura populara majoritatea caselor sunt dispuse pe un singur nivel si s-au dezvoltat pe orizontala. Planul cel mai raspandit cuprinde doua sau trei incaperi, ceea ce reprezinta in sec. al XIX-lea un procent de 86% din locuinte. Cateva regiuni se disting prin existenta caselor cu doua nivele, incepand cu sec. al XIX-lea. Unul din cele mai vechi tipuri il constituie casa cu foisor, o veranda care, alaturi de prispa caracteristica pe tot teritoriul Romaniei, confera constructiei o nota distincta.
Grija pentru aspectul casei a constituit o preocupare permanenta in satul traditional.

In arhitectura populara din lemn, fiecare detaliu de sculptura, fiecare crestatura, sunt legate de suprafata materiala si de functia constructiva care le-au fost atribuite. Ritmul, compozitia, ordonarea, care coopereaza impreuna la realizarea unei decoratii complete poarta o logica acumulata in multe generatii de artizani. Decorul este aplicat la fatada casei, pe stalpii prispelor si foisoarelor, la fruntare, ancadramentul usilor si ferestrelor. Structura si decoratia fac corp comun. Decorul traieste prin suprafata in care patrunde in cazul crestaturii, sau prin suprafata care se detaseaza in cazul sculpturii. Decorul nu anihileaza niciodata fondul perceput in acelasi timp cu el. Repertoriu, ritm, compozitie, depind de ansamblul arhitectural, conceptia decorativa fiind bazata pe tehnicile folosite. Ornamentele intalnite sunt in proportie de peste 70% geometrice si, mai rar, in unele zone sau la alte etnii apar motive zoomorfe si antropomorfe.

Interiorul locuintei asigura intimitatea familiei si este organizat in functie de numarul de incaperilor, de situatia sociala si materiala a proprietarului. El reflecta o anumita conceptie cu privire la confortul general acceptat de comunitate, la care se adauga o anumita fantezie si preocupare pentru frumos.

Arta populara in viata cotidiana

Interiorul casei este spatiul in care femeia dispune de modul de aranjare, de repartizarea mobilierului si obiectelor de uz, spre deosebire de curte si constructiile economice considerate un spatiu masculin.
Intrand intr-o casa, constati existenta a trei centre de greutate: coltul cu vatra sau soba, care ofera caldura, posibilitatea pregatirii hranei si, in trecut, chiar sursa de lumina; coltul amenajat pentru odihna, in care se afla patul situat in apropierea surselor de caldura; coltul cu lavitele si masa, deasupra caruia sunt icoanele, un colt consacrat ospitalitatii.

In legatura cu functia de adapost dotarea interiorului este diferita in zonele de munte cu clima rece de cel de la campie cu clima mai calda.

Fiecare din aceste centre au o anumita semnificatie. Locul vetrei a fost o vreme indelungata un spatiu sacru, datorita focului purificator. Aici nasteau femeile si aveau loc anumite ritualuri, aici se reunea familia in jurul mesei, la lumina focului torceau si teseau femeile in lungile nopti de iarna. Focul era atat de pretios ca nu trebuia dat din casa.

Coltul cu patul asigura intimitatea cuplului, dar si caldura, datorita numeroaselor categorii de tesaturi din lana folosite ca asternut sau pentru invelit. Patul putea sa fie si un loc de reprezentare, datorita numeroaselor tesaturi aflate in jurul sau si a lazii de zestre cu teancul de covoare si perne asezate deasupra. Intr-unele sate din Transilvania, in casele cu o camera destinata oaspetilor, se intalnea si un pat de paradie folosit exclusiv pentru etalarea tesaturilor si a pernelor. In forma cea mai veche, mobilierul simplu si functional era lucrat in gospodarie sau de mestesugari locali, fiind compus din lavite asezate in jurul camerei, adesea fixate intre barnele peretilor sau compuse dintr-o scandura cu patru picioare infipte in pamant. Lazile de zestre frumos decorate cu crestaturi, ca si dulapurile pentru vase, au fost lucrate din scanduri cioplite, incheiate in cuie de lemn si imbinate una in alta, in nut si feder. Pe masura trecerii timpului, au inceput sa se foloseasca mobilele lucrate dulghereste, incheiate la colturi in coada de randunica, simple sau decorate prin pictare.

Spatiul restrans al caselor vechi a determinat dispunerea mobilierului in jurul peretilor, folosirea politelor fixate la grinda mester sau deasupra lavitelor. O bara montata in apropierea plafonului deasupra patului, servea in unele zone, initial pentru uscat hainele, ulterior pentru prezentarea costumelor de sarbatoare si a diferitelor categorii de tesaturi specifice cergi, covoare, fete de masa etc. Remarcam ca o caracteristica, preferinta pentru organizarea obiectelor cu caracter decorativ laicere, covoare, ceramica, icoane, in frize colorate, alternate cu spatii libere, de culoare alba. Paralel se manifesta si anumite preferinte regionale cum sunt: prezentarea frizelor de icoane pictate pe sticla si de farfurii din ceramica asezate pe cuniere, stergare lungi asezate in jurul ferestrelor in Transilvania, alternarea laicerelor cu siruri de mici stergare in Vrancea, folosirea covoarelor mari in dreptul paturilor si etalarea stergarelor imprejurul peretilor dispuse in forma de fluturei la sud de Carpati.

Interiorul locuintei uimeste prin bogatia tesaturilor viu colorate care ocupa peretii, paturile, lavitele, mesele, toate realizate in gospodarie. Cromatica armonioasa si calda creaza o impresie confort in ciuda spatiului restrans si a simplitatii mobilierului.

Stramosii tehnicii moderne

In cadrul economiei rurale o serie de instalatii tehnice actionate de apa sau de vant au rezolvat cerinte stringente de viata: macinat cereale, finisat stofele. Altele cum au fost steampurile pentru sfaramat piatra aurifera, au permis locuitorilor dintr-unele zone sa-si castige existenta din practicarea unui minerit arhaic. Asemenea instalatii erau detinute de localnici si deserveau uneori sate indepartate. In cazul pivelor, taranii veneau de la distante mari cu stofele tesute si vopsite, pentru a fi finisate, ori erau colectate din sat.

Intr-o vreme in care stiinta de carte nu era generalizata, pioarul avea pregatite betisoare care, taiate intr-un anumit fel, deveneau adevarate inscrisuri: o parte din betisor era luata de proprietar, cealalta ramanea prinsa de stofa. La predarea stofei taietura celor doua betisoare trebuia sa se potriveasca, dovedind ca este acelasi material.

In satele mosnenensti, asemenea instalatii erau exploatate in comun, fiecare familie avand drept de folosinta un anumit numar de zile.

Morile de apa si pivele au fost foarte numeroase in trecut. Pe valea Jalesului, un parau din nordul Olteniei, au fost in sec. al XIX-lea 56 de instalatii care functionau tot timpul. La lasatul serii si toata noaptea, in linistea lasata peste sat ... bataile ciocanelor rasunau pana la mare distanta. Din pacate, astazi au disparut aproape in totalitate si, odata cu ele, farmecul inegalabil al satului.


Spiritualitate

Credinta si in general aspectele spirituale ale vietii au fost extrem de importante in asezarile rurale traditionale. Aproape fiecare sat avea o biserica cat de mica, construita din cununi orizontale de lemn sau din alte materiale ca si casele. Unele biserici au planuri care amintesc de locuinta.

Dintre toate bisericile din lemn, cele mai impresionante au fost construite in nordul Transilvaniei, terminate cu un turn cu galerie arcada si coif ascutit, ca un varf de sageata. Asezate de regula pe un promontoriu, aceste biserici cu turnurile lor domina pana departe satele.

Un fapt insolit, bisericile de lemn au fost calatoare, putand fi mutate dintr-un loc in altul, vandute sau donate cand un sat isi construia o biserica mai mare.

Din Maramures a fost adusa la Muzeu in 1936 o biserica din lemn care strajuieste sectorul Transilvaniei. Biserica de lemn din Moldova, intrata in patrimoniu cu prilejul construirii marelui baraj de acumulare de la Bicaz strajuieste partea de nord a muzeului.

Biserica de la Rapciuni, aminteste pe cele construite din piatra, datorita planului treflat. Mica biserica din Turea-Cluj este un tip vechi si a avut o istorie ciudata.

Ultimul monument de cult a fost salvat din cadrul unei mari exploatari miniere de suprafata in anul 2003. Indiferent de marime, cele patru biserici din muzeu impresioneaza prin maiestria cu care au fost construite, prin proportiile echilibrate, prin decoratia in lemn si prin pictura murala. Ele contribuie in mod substantial la recreerea atmosferei satului traditional.Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, este mandru pentru colectiile pe care le detine, aflate in depozite moderne, care pot fi consultate de specialisti: 51.500 obiecte, 3.800 documente, 20.400 carti, 110.500 fotografii, 34.600 clisee si diapozitive, numeroase casete audio si video, filme, C.D-uri etc.

Laboratoarele si atelierele de conservare-restaurare, incadrate cu specialisti in domeniul: textilelor, ceramicii, picturii tempera, pe sticla si pe lemn, metalelor, lemnului, lucreaza dupa cele mai moderne metode.

Bazele de date computerizate, permit cercetatorilor si muzeografilor sa studieze patrimoniul muzeului, sa publice lucrari de specialitate si sa-l faca cunoscut marelui public.

Are Muzeul National al Satului un viitor?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, sa facem o calatorie in satele din Romania, sa comparam cu situatia de acum 50 de ani. Transformarile care s-au petrecut in domeniul arhitecturii, mestesugurilor si, cu deosebire in mentalitatea oamenilor sunt enorme. Din ce in ce mai putine asezari rurale pastreaza aspectul de altadata si le putem numi, inca, zone folclorice vii.

Oricat de mult am iubi ansamblul etnologic originar, suntem constienti ca, progresul a fost permanent si nimic nu poate opri mersul societatii inainte. Desigur, pe baza unor programe de cercetare de anvergura, unele sate sau parti de sate ar putea fi clasate si conservate. Aceasta presupune o strategie, specialisti si o legislatie favorabila proprietarilor detinatori de constructii clasate, care sa-i motiveze in conservarea si punerea lor in valoare, ceea ce pretinde si presupune timp, vointa si fonduri.

Pana la infaptuirea acestui deziderat, constructii de valoare inestimabila dispar, fiind inlocuite cu case care ofera confortul sec. al XXI-lea, uneltele traditionale sunt date de-o parte de cele moderne, mai eficiente, artefactele dispar in noianul celor de factura industriala.

Paralel cu aceste fenomene, pretutindeni in lume, s-a inregistrat o sporire a intresului general pentru traditie, pentru lucrul executat de mana, pentru unicat si serie mica, pentru pastrarea identitatii culturale in fenomenul de globalizare. Nimeni nu pretinde sa locuim in case cu o singura incapere, fara lumina electrica si apa curenta, sa treeram cu imblaciul, ori sa ne incaltam cu opinci si sa tesem in casa hainele de care avem nevoie. Dar, toate acestea pot constitui inepuizabile surse de creatie pentru designeri, tot atatea exemple pentru creatii moderne, care sa incorporeze specificul cultural al fiecarei natiuni.

In acest context, ne propunem efectuarea unor studii aprofundate pentru cresterea permanenta a patrimoniului arhitectural si mobil, pentru punerea lui la dispozitia specialistilor, artistilor plastici, publicului larg. S-a inceput cu cercetarile in vederea organizarii unui sector al minoritatilor nationale, realizarea unui ansamblu de joaca pentru copii, infiintarea a doua restaurante cu arhitectura si meniuri romanesti, dezvoltarea fondurilor documentare cu fotografii, filme, inregistrari muzicale etc.

Omul este in permanenta cautare de distractie si variatie.

Pornind de la aceasta premiza, Muzeul National al Satului are usa larg deschisa pentru public. Relatia cu vizitatorii se bazeaza pe faptul ca prezinta obiectele in contextul din care vin si omul poate intra direct in contact cu obiectul original. Prin patrimoniul sau, prin programele organizate pentru diferitele categorii de vizitatori, prin serviciile pe care le punem la dispozitia acestora, Muzeul creaza o stare de spirit speciala, propice intelegerii scopurilor culturale si educative pe care le-a propus institutia. Prin apropierea de public, prin testarea preferintelor acestora, incercam sa atragem vizitatori de toate varstele si categoriile sociale.

In acest scop, sunt elaborate programe adresate fiecarei categorii de public. Pentru copii: Descoperirea vechilor mestesuguri populare, De la arta populara la arta plastica, Sa descoperim comunitatile rurale, Tabere de creatie. Pentru adulti: Targuri ale mesterilor populari, Sarbatori si obiceiuri din calendarul popular, Festivaluri de datini si obiceiuri de Craciun si Anul Nou, Zilele fiecarei zone reprezentate in Muzeu; Mesterii populari sunt onorati cu: Expozitii si Medalioane, actiuni de descoperire a noi talente etc. In mod special sunt concepute programe pentru diferite categorii de handicap.

Serviciile pentru public constituie o preocupare permanenta a echipei manageriale. Muzeul ofera publicului: ghidaj la cerere in limba romana, engleza, franceza, germana si rusa, oficierea de casatorii intr-una din bisericile aflate in Muzeu; organizam expozitii tematice, lansari de carte si CD-uri, muzica si dansuri populare, produse ale marilor creatori populari prin Galeria de arta de la intrarea in Muzeu si publicatii de specialitate.



Ultima actualizare: 31.07.2006
» Lista completă